Archive for the ‘Cele 100 de minuni ale lumii’ Category

h1

ZIDUL LUI ADRIAN

2 Mai 2009

Zidul lui Adrian se afla in Anglia de Nord, se intinde de la un tarm la celalalt al marii si are o lungime de 120 km, o inaltime de 4,5 m si o latime de 3 m. A fost construit din peste 750 miliarde de metri cubi de piatra si, chiar daca tinem seama de proportiile Imperiului Roman de odinioara, este vorba de o constructie extrem de ambitioasa. Secole intregi arheologii si istoricii au analizat functia acestui zid, iar pe masura ce se inainta cu sapaturile, controversele erau tot mai incinse. Biograful lui Adrian oferea o explicatie simpla: imparatul a construit acest zid cu scopul de a trage o linie de demarcatie intre romani si barbari.

Inainte de construirea acestui zid, in anul 43 d. Hr., cateva generatii ale armatei romane au atacat Britania. In anul 84 d. Hr., inaintand spre nord, in urma bataliei de la Mons Graupius din nord-estul Scotiei, trupele romane au reusit sa invinga triburile caledoniene, care s-au dovedit a fi niste adversari puternici. Dar victoria Romei s-a dovedit a fi efemera. In anul 122 d. Hr., cand Adrian a sosit in Britania, trupele romane au fost nevoite sa se retraga pana in valea Tyne. Ajunsi acolo au format deja linia Stanegate, construind o multime de fortificatii. In felul acesta au ridicat o linie de aparare lunga de 128 km, de la Corbrige si pana la Carlisle, asezare situata la vest. Semnele indica faptul ca Adrian ajunsese la concluzii foarte pesimiste. Datorita faptului ca in partea de nord a Britaniei nu s-a reusit invingerea barbarilor, pentru retinerea acestora a fost nevoie de o linie de demarcatie, de o zona militara foarte bine pazita in partea de nord-vest a imensului imperiu, care sa simbolizeze, in acelasi timp, si puterea romana.

Zidul a fost construit la cativa km spre nord de valea Tyne. Trebuiau construite poduri peste fluvii, trebuia muncit in conditii vitrege. Pentru concretizarea acestui proiect era nevoie de proiectanti, de topografi si pietrari priceputi. In final, datorita trupelor romane extrem de numeroase, zidul a fost finalizat dupa opt ani. Pe parcursul constructii a fost nevoie sa se accepte abateri de la proiectul initial. A fost modificata latimea zidului, iar pe segmentul de vest, zidul construit initial din turba, a fost inlocuit cu unul din piatra.

La fiecare mila romana(1.481 m), linia de demarcatie a fost completata cu fortarete. La o distanta determinata, intre doua fortarete au fost amplasate cate doua bastioane. In fortarete incapeau multe persoane, dar majoritatea soldatilor erau nevoiti sa stationeze la sud de zid, situatie care a fost remediata in scurt timp. Mai exact, au mai fost construite 14 noi fortarete, printre ele si cele care exista si in prezent la Housesteads, Chesters si la Birdoswald. Aici au fost adapostiti zeci de mii de soldati romani.

Pe langa zidul intarit cu bastioane, turnuri si fortarete, romanii au construit si drumuri, concretizand si punctele de intendenta in cate o adancitura dintre doua movile de pamant, spre sud, paralel cu zidul. Si astazi se poate vedea un vallum(bastion de aparare). Iar pe drumul militar care face legatura intre vallum si zid se poate circula. La sud de zidul lui Adrian, de-a lungul drumului spre Stanegate, se gasesc localitatile Corbrige si Vindolanda, in ambele existand cate un muzeu cu obiecte extrem de valoroase, cu obiecte arheologice demne de toata atentia. In anul 1964, la Corbrige a fost descoperita o lada din lemn, din secolul al II-lea, care continea echipament militar roman. La Vindolanda si astazi este, la locul in care fusese initial, o fortareata romana. Datorita restaurarilor moderne, vizitatorii au posibilitatea sa se convinga de imensitatea si eficienta conferite de acest zid. Cea mai insemnata descoperire o reprezinta colectia de tablite din lemn, pe care se pot citi insemnari privind aprovizionarea armatei romane si probleme legate de viata personala a soldatilor. De-a lungul secolelor, Zidul lui Adrian a fost folosit si ca mina de piatra(pietrele din acest zid se gasesc si astazi in fundamentul sau peretii diferitelor case din regiune), ba mai mult, din anumite locuri au fost transportate in totalitate. In secolul al XVIII-lea, pe multe portiuni zidul a fost nivelat pentru a se face loc noilor drumuri de circulatie. In ciuda tuturor vitregiilor si devastarilor, opera lui Adrian poate fi identificata fara nicio problema, aceasta infatisandu-se privirilor de-a lungul uneia dintre cele mai frumoase regiuni din Marea Britanie.

Anunțuri
h1

COLOSSEUM

29 Aprilie 2009

Colosseumul defineste pana si astazi imaginea cadrului in care este amplasat, fiind vorba de centrul Romei, de Via dei Fiori Imperiali, mai exact la capatul de est al acesteia.

Amfiteatrul este o inventie romana. Caracteristica principala este forma eliptica a bazei amfiteatrului, baza inconjurata pana la inaltimea a mai multe etaje de siruri de banci; de aici, multimea imensa a spectatorilor putea urmari in siguranta spectacolele, lupta gladiatorilor. Erau organizate parade fastuoase cu animale exotice, care apoi erau casapite in fata multimii incremenita de uimire.

La Roma, inca inainte de construirea Colosseumului existau cateva amfiteatre, dar dupa marele incendiu care a avut loc in anul 64 d. Hr. a fost nevoie sa se construiasca un nou amfiteatru. Imparatul Vespasianus, care a inceput sa domneasca din anul 69 d. Hr., a dat ordin sa se construiasca un amfiteatru de mare capacitate, caruia i-a dat apoi numele sau de familie. Acest amfiteatru era mai mare si mai frumos decat celelalte dinainte.

A devenit cunoscut sub numele de Amfiteatrul Flaviu(Amphitheatrum Flavium). Locul care i se destinase a fost unul dintre fostele lacuri ale Casei de Aur(Domus Aurea) de pe vremea lui Nero. Din punctul de vedere al constructiei, alegerea acestui loc s-a dovedit a fi optima, pentru ca din cand in cand arena trebuia umpluta cu apa. La fel ca si Nero, Vespasianus a elaborat un plan grandios de constructie, dar spre deosebire de Nero, el a facut public planul sau. Ciudatenia destinului a fost ca Nero a intrunit recunoasterea posteritatii pentru schimbarea numelui acestui amfiteatru, pentru ca incepand din secolul al VIII-lea, amfiteatrul se numeste Colosseum. A primit acest nume de la statuia monumentala a lui Nero, statuie care era amplasata in vecinatatea constructiei.(Vespasianus nu a daramat statuia, i-a schimbat doar capul, denumind-o apoi, Apolo.)

Colosseumul are o inaltime de 48,5 m, iar diametrul masoara 500 m si a fost construit din piatra de calcar, din tuf si caramida. Constructia a fost inaugurata in anul 80 d. Hr. de catre Titus, succesorul lui Vespasianus, in cadrul unei ceremonii la care au fost aduse 5.000 de animale salbatice, constructia nefiind, de fapt, nici atunci terminata. Ultimul etaj al sirurilor de banci a fost terminat in timpul domniei lui Domitianus, urmatorul imparat.

Colosseumul este o constructie surprinzator de complicata. Structura sugereaza faptul ca romanii puteau controla miscarile maselor. Sirurile de banci sunt despartite prin pante de coborare si coridoare, prin care era asigurata circulatia si asezarea pe banci a 50.000 de persoane. Un lucru extrem de important a fost construirea cu mare grija a aripii unde erau adapostite animalele. Dand dovada de mare pricepere, constructorii Colosseumului au realizat un sistem de coridoare si elevatoare prin care animalele salbatice excitate si infuriate ajungeau pe scena direct din custi.

Postamentele si consolele speciale din piatra asezate la ultimul etaj, cel de-al patrulea, sustineau niste bare imense cu ajutorul carora arena amfiteatrului putea fi acoperita, la nevoie, cu un cort urias. Masinariile complicate ale drilurilor, ale scripetilor si ale franghiilor erau manevrate de catre marinari selectati in acest scop.

Ca si constructie, Colosseumul, cu tehnica sa moderna si cu dotarile sale structurale-care asigurau o circulatie comoda a publicului-a premers cu mult standardelor epocii. Rezolvarile tehnice folosite la constructia Colosseumului sunt si in prezent surprinzator de moderne, nefiind foarte deosebite fata de acele structuri din otel folosite la concretizarea cladirilor zgarie-nori din secolul XX. Si dupa 2000 de ani de la ceremonia de inaugurare, Colosseumul reprezinta un exemplu de exceptie al arhitecturii romane. Vizitatorii din secolele al XVIII-lea si al XIX-lea erau extrem de dornici si de impresionati sa vada Colosseumul noaptea, pentru ca la vremea respectiva constructia era deja foarte deteriorata, fiind inundata de vegetatie. In 1850, iedera a fost indepartata.

OMUL IMPOTRIVA ANIMALULUI-OMUL IMPOTRIVA OMULUI

Pe mozaicurile romane de la resedinta familiei Borghese se pot vedea scene de lupta din arene. Adversarii erau tauri, cerbi, lei, ba mai mult, chiar si struti, adica bestiarius-asa se numeau, de altfel, predecesorii matadorilor.

Animalele exotice i-au fascinant pe romani cu mult inainte de construirea Colosseumului, respectiv inca de atunci cand elefantii din Cartagina au fost prezentati drept trofeele victoriei. O traditie veche este si lupta gladiatorilor. Conform unor presupuneri, este vorba de transmiterea din generatie in generatie a ceremonialului de inmormantare la etrusci. Deseori, lupta gladiatorilor era o profesie, participand persoane egale ca si valoare, pregatite in acest sens. Atunci cand prizonierii erau obligati sa faca fata luptei, impotriva vointei lor, se intampla ca spectacolul sa aiba o finalitate tragica.

CRESTINI SI LEI

In anul 1744, Colosseumul a fost sfintit in amintirea crestinilor care si-au jertfit viata pentru crezul lor.(Incepand din anul 1312, Colosseumul a fost proprietatea bisericii.) Din cauza faptului ca in fata unei multimi frenetice au fost ucisi credinciosi, Colosseumul a fost considerat drept o constructie a martirizarii credinciosilor. Exemplu literar in acest sens este drama lui George Bernard Shaw, intitulata „Andocles si leul”. Putine sunt informatiile care motiveaza cele intamplate, dar crucea din arena este cea care perpetueaza aceasta traditie.

h1

PONT DU GARD

14 Aprilie 2009

Pont du Gard este situat in Provence, la nord-est de Nîmes. Este folosit si in prezent pentru trecerea fluviului Gard, pe acest apeduct ruland soseaua nationala D981.

Pont du Gard este o realizare industriala, un apeduct construit de romani, care se arcuieste peste firavul fluviu Gard. Podul are o inaltime de 49 m, o lungime de 275 m si a facut parte din acel sistem al apeductelor si al podurilor care se intindeau pe o distanta de 48 km, incepand de la Nîmes, oras situat in sudul Frantei, pana la izvorul Eure, din apropierea localitatii Uzes. In privinta functiei sale, este o constructie pentru folosinta publica, fara niciun ornament. Este un exemplu al sistemului aprovizionarii cu apa, evidentiindu-se printre celelalte constructii asemanatoare datorita armoniei particulare privind valorile industriale si cele ale artei.

Conform inscriptiei, datand din anul 19 i. Hr., Pont du Gard a fost construit de catre generalul si vice-consulul roman Agrippa, prietenul si ginerele imparatului Augustus. Insa unii arheologi pun la indoiala acest lucru. Argumentele lor sunt cele care se refera la faptul ca rezolvarile tehnice folosite la aceasta constructie pot sa provina doar din perioadele ulterioare.

Orasul Nîmes a fost construit in jurul sanctuarului zeului apei numit Nemausus, caruia i s-au atribuit si puteri tamaduitoare. In perioada dominatiei romane, Nîmes se intindea pe o suprafata de 202 ha si numara 50.000 de locuitori. Datorita apeductului fiecare locuitor putea consuma zilnic 400 l de apa.

Pont du Gard este format din trei siruri de arcade care se sprijina unele pe celelalte. Sirul de jos este format din 6 arcuri de bolta, cel de la mijloc din 11, iar cel de sus din 35 asezate sub conducte. Blocurile de piatra au fost asezate unele peste celelalte, fara mortar. Bucatile de piatra bruta care se vad iesind din directia laterala au fost folosite pentru fixarea schelelor din lemn. Probabil ca este deranjant aspectul acestor blocuri de piatra, sugerand un lucru nefinalizat, dar se pare ca aceste bucati de piatra au avut un rol important in ceea ce priveste intretinerea constructiei si a conductei-apa din aceasta regiune era foarte bogata in saruri minerale, astfel ca genera depuneri masive in conducta, fapt care necesita intretinerea acesteia.

De pe ultimul sir al arcadelor putem privi spre sistemul de canal, pentru ca din loc in loc lipseste cate o placa cu rol de acoperis. Inclinarea apeductului este de 1:3000, iar diferenta de nivel intre izvor si punctul in care intra in oras este de 17 m. Spre marea surprindere a specialistilor in domeniul staticii, podul deasupra albiei este sustinut doar de una dintre primele sase arcade. De altfel, Pont du Gard nu se arcuieste peste fluviu intr-un unghi de 90 de grade, ci piezis.

In orasul Nîmes, la capatul apeductului, se poate vedea si astazi un castellum divisorium, un rezervor bine intretinut, avand un diametru de 6 m. In acest rezervor curgea apa care era orientata prin cinci perechi de conducte spre cinci directii diferite. Aluviunile depozitate erau indepartate prin cele trei orificii din rezervor.

Pont du Gard este o munca de inginerie in care eleganta contopita cu perfectiunea profesionala se innobileaza cu creatie de arta.

h1

PARTENONUL

3 Aprilie 2009

Textele care descriu Partenonul nu se zgarcesc niciodata cu epitetele de prima marime. In capitala Greciei, templul inchinat zeitei Atena Partenos, templul Fecioarei Atena este unul dintre exemplele cele mai frumoase ale arhitecturii antice, fiind o capodopera a artei si a sculpturii. Constructia dateaza de pe la mijlocul secolului al V-lea i. Hr. Persii, care in anul 480 i. Hr. au cucerit Atena, au suferit o infrangere din partea grecilor in anul 452 i. Hr. Sub conducerea lui Pericle, orasul Atena si-a cucerit reputatia. Intr-o atmosfera victorioasa, grecii au inceput sa construiasca cladiri luxoase, cheltuielile fiind asigurate din impozitele de fidelitate incasate de la aliati. Atunci a ajuns la apogeu arta din perioada antichitatii, si acestei perioade ii sta marturie pe Acropole splendidul Templu al Atenei.

Partenonul a fost construit in stilul doric, avand o lungime de 69,5 m si o latime de 30,5 m. In curtea interioara, naosul a fost inconjurat de peripter, sirul coloanelor. Peripterul era format din 46 de coloane, 8 fiind asezate pe partea frontonului bisericii, iar 17 in lungul acesteia. Muchiile canelurilor coloanelor, ale cavitatilor verticale ale acestora, se intalnesc. Coloanele, frontonul si bordurile au fost sculptate din marmura, fiind din lemn doar acoperisul templului. Conceptia arhitecturala aminteste de cea a bisericilor simple din lemn, dar Partenonul construit din piatra a pastrat eleganta rezolvarilor tehnice de odinioara. Dar, in spatele simplitatii aparente a liniilor, se gaseste un profund principiu structural. Arhitectul templului a fost Ictinos, un exceptional cunoscator al perspectivei. A proiectat in asa fel templul incat, daca omul isi plimba privirea de jos in sus peste constructie, ochii acestuia sa ramana impresionati. Partenonul a fost ridicat pe locul unui templu mai vechi al Atenei. In interior era adapostita statuia criselefantina a Atenei, opera a lui Fidias. Atena Partenos era zeita razboinicilor, protectoarea mestesugarilor, a poetilor si a filozofilor. Partenonul n-a servit doar de templu, naosul din partea de vest fiind folosit si pentru pastrarea tezaurului. Frontispiciul si bordurile erau ornate cu statui. De la inaltimea de 12 m, reliefurile de pe celebra friza a Panateneelor care inconjura sanctuarul abia de se vedeau.(La inceputul secolului al XIX-lea, Lord Elgin a transportat la Londra mai mult de jumatate din aceste frize, iar in anul 1816 British Museum le-a cumparat.)

Este gresita parerea cum ca templele grecesti ar fi fost albe. Initial, Partenonul era vopsit colorat, aducand mai degraba a kitsch. In ultimii ani, smogul din Atena, dar si multimea turistilor au lasat urme jalnice pe Acropolis.

In perioadele urmatoare, Partenonul a fost folosit pentru diferite scopuri. Cladirea a fost biserica greco-catolica, romano-catolica, ba chiar si moschee. Turcii, in anul 1687 au folosit acest templu drept depozit pentru munitie. Cand trupele din Venetia au atacat templul, acesta a explodat, fiind grav avariat. In secolul al XIX-lea Partenonul a fost in parte restaurat. Cu toate ca multe opere de arta au fost furate(numeroase statui se afla in diferite muzee din strainatate), templul ridicat in cinstea zeitei Atena ofera si astazi o imagine de mare exceptie.

„Este cea mai perfecta constructie a culturii antice, fiind impresionanta si inaltatoare chiar si in ruine.”-BAEDEKER, 1889

h1

STONEHENGE

25 Martie 2009

Rostul si scopul Stonehenge-ului ramane o enigma. Despre acest fenomen au fost emise diferite teorii: sunt acceptabile si absurde. Au fost insirate o serie de argumente, care deseori s-au dovedit a fi gresite. In sec. al XVII-lea, Inigo Jone, arhitect britanic, a asociat Stonehenge-ul cu arhitectura romana. Conform convingerilor altora, este vorba de o creatie a unor fiinte extraterestre, care cu ocazia unor incursiuni pe Pamant au folosit Stonehenge-ul drept loc de aterizare. Probabil ca nu vom intelege complet niciodata Stonehenge-ul, dar pentru cei care au ramas impresionati de atmosfera si frumusetea constructiei, precum si de ambianta in care se afla, acest lucru nici prea prezinta mare importanta.

In legatura cu Stonehenge se pot preciza mai multe perioade diferite din punct de vedere al constructiilor, intre unele si altele trecand mai mult de o mie de ani. In prima perioada a constructiilor, in jurul anului 3100 i. Hr., a fost sapat santul sub forma de cerc. In exteriorul acestui sant a fost asezat asa-numitul Friar’s Heelstone, iar in interiorul santului se pot observa de jur-imprejur firide unde erau pastrate cenusele cadavrelor incinerate odinioara. Mai tarziu, in interiorul santului au fost asezate in doua inele concentrice pietre albastre, din sulfat de cupru hidratat(piatra vanata). Acestea au fost scoase, iar aproximativ in anul 1800 i. Hr., Stonehenge-ul avea deja infatisarea pe care o cunoastem si astazi. Cam pe atunci s-a incheiat prima perioada a constructiei. Blocurile uriase de piatra de calcar au fost inaltate sub forma de cerc. Cercul cel mai la interior, altarul, era inconjurat de o constructie din piatra, sub forma de potcoava, doua blocuri de piatra asezate pe muchie, sustinand cate o piatra de acoperis. Anumite semne indica faptul ca diferite generatii au rearanjat pietrele albastre. In prezent, cateva dintre ele se prezinta ca niste formatiuni independente, in forma de potcoava, iar o alta grupa din aceste pietre albastre sunt intepenite in inelul pietrelor de calcar.

Pietrele albastre au ocazionat multe presupuneri. Datorita neobisnuitei compozitii geologice, multa vreme s-a crezut ca provin din Muntii Prescelly, situati in regiunea de sud a Wales-ului, fiind transportate pe firul apei, cu plutele. Insa recent, geologii au pus la indoiala aceasta presupunere. Ei si-au motivat indoiala prin faptul ca aceste pietre sunt prea diferite unele de altele pentru a proveni dintr-un singur loc. E mult mai mare probabilitatea ca au fost aduse in regiunea Stonehenge de catre ghetarii din mai multe locuri. Stonehenge-ul nu poate fi numit nici primitiv, nici intamplator, pentru ca rearanjarea pietrelor dovedeste o afinitate frapanta fata de spatiu. Deseori a fost evidentiat ca respectivii constructori aveau cunostinte surprinzatoare de matematica, precum si faptul ca asezamantul a fost, probabil, folosit si drept observator astronomic, in scopul calculelor necesare pentru stabilirea eclipselor de luna. Si in prezent, in perioada solstitiului de vara, Stonehenge-ul este un loc de pelerinaj- axa potcoavei, precum si drumul de odinioara care conduce inspre aici, sunt paralele cu razele Soarelui care rasare,- acest lucru accentuandu-i importanta mistica.

Credinta populara asociaza deseori Stonehenge-ul cu druizii, care manifestau un interes accentuat pentru astronomie. Druizii fac parte din cultura celta, dar chiar daca mai tarziu ar fi avut legatura cu Stonehenge-ul, cu siguranta ca nu l-au construit ei.

Arheologia prelucreaza cercetarile care au la baza determinari exacte efectuate cu carbon radioactiv, precum si analizele precise privind formele geologice(fiind astfel o stiinta riguroasa, caracterizata in primul rand de acuratete), demonstrand ca teoria provenientei druide este ireala.

In concluzie, este o enigma si in prezent ce scop spiritual a putut servi Stonehenge-ul.stonehenge

h1

NEWGRANGE

17 Martie 2009

Newgrange este situat in Irlanda, pe domeniile contelui Meath, pe malul nordic al fluviului Boyne, la 8 km inspre vest de Drogheda si la 50 km de Dublin.

In 1699, persoanele care au descoperit Newgrange au crezut ca este vorba despre o pestera. Mai tarziu, s-a crezut ca este vorba de ansamblul funerar din primele secole ale crestinismului, ansamblul unde erau inmormantati regii celti din dinastia Tara, dar au existat si opinii care pledau pentru o copie indepartata a „mormintelor-stup” din Micene. In realitate, Newgrange dateaza cu mult inainte decat Micene, fiind chiar mai vechi decat Stonehenge sau decat piramidele. Izvoarele arheologice irlandeze prezinta Newgrange drept o asezare umana din zona Boyne, cand, de fapt, este vorba despre un cimitir megalitic, cu sistem de coridoare, care dateaza, probabil, de pe la mijlocul mileniului al III-lea i. Hr. Este un monument al unei societati foarte dezvoltate din epoca de piatra moderna.

Spre camera mortuara centrala, unde se gasesc trei firide, conduce un coridor lung de 16,7 m si lat de 0,9 m construit din cuburi imense de piatra. La intrare, inaltimea interioara a coridorului este de 1,5 m, iar in dreptul camerei, de doua ori pe atat. Camera mortuara si coridorul sunt acoperite cu un morman de pietre; conform estimarilor aceste pietre cantaresc in jur de 200.000 de tone. Constructia este izolata cu meticulozitate impotriva infiltratiilor cu apa, fiind ingradita de jur-imprejur cu pietre asezate pe muchie.

Newgrange a generat multe intrebari. De ce in acest mormant construit cu atata grija au fost pastrate doar cinci cadavre umane? Cum au fost transportate pana aici aceste cuburi uriase de piatra? E posibil ca acestea sa fi ajuns aici sub forma de aluviuni glaciare? Cat timp a durat constructia ca atare si cati oameni au muncit? Pe cateva cuburi de piatra se pot vedea diferite elemente ornamentale geometrice, iar acestea de ce sunt asezate in locurile in care in conditii normale nu pot fi vazute?

In schimb, anumite lucruri se cunosc cu precizie. Profesorul arheolog O’Kelly a dezlegat enigmele privind directionarea spre punctele cardinale:in ziua solstitiului de iarna, in zori, razele soarelui patrund de-a lungul coridorului si lumineaza camera mortuara. Cand a fost construit Newgrange, aceasta raza luminoasa era proiectata pe singura piatra ornamentala care se gaseste la capatul coridorului. Initial, intrarea era acoperita cu o placa din piatra, dar pentru razele soarelui a fost taiata o nisa pe acest acoperis, tocmai in punctul potrivit. Fenomenul poate fi observat in preajma solstitiului de iarna.Newgrange