Şi eu pe tine te iubeam…
Ce fericiţi eram!
Tot ce-n lume mai conta
Era că sunt numai a ta.

De câte ori am vrut să uit
Că iubirea s-a pierdut,
De-atâtea ori mi-am amintit
Că-mi eşti pe inimă lipit.

Şi-acolo în inimioara mea
Păstrez mereu iubirea ta
Sperând că poate într-o zi
La mine te vei mai gândi.

De câte ori te-am întâlnit
Şi chipul meu ţi-a zâmbit
E ca şi cum ţi-aş fi şoptit
Că noi odată ne-am iubit.

Şi sigur într-o bună zi
Din nou ne-om întâlni
Şi-atunci o să-ţi şoptesc
Că încă te iubesc.

Un grup de puşti cu vârste cuprinse între 4 şi 8 ani a răspuns unei întrebări: “Ce e iubirea?”

“Atunci când cineva te iubeşte, el îţi spune numele într-un fel mai special. Ştii că numele tău este în siguranţă în gura lui.”(Billy, 4 ani)

“Iubirea este atunci când o fată pune parfum pe ea şi un băiat pune apă de bărbierit pe el, şi pe urmă merg şi încep să se miroase.”(Karl, 5 ani)

“Iubirea este atunci când mergi să mănânci şi îi dai toţi cartofii tăi prăjiţi, fără să îi ceri în schimb să-ţi dea cartofii lui.”(Chrissy, 6 ani)

“Iubirea este o chestie care te face să râzi atunci când eşti obosit.”(Terri, 4 ani)

“Iubirea este atunci când mămica îi face cafea lui tăticu şi gustă întâi ea din cafea, ca să vadă dacă a nimerit-o tocmai bine.”(Danny, 7 ani)

“Iubirea este ceva care se află în cameră atunci când deschizi cadourile de Crăciun şi la un moment dat te opreşti din despachetat şi asculţi.”(Bobby, 5 ani)

“Dacă vrei să înveţi cum să iubeşti cel mai bine, poţi chiar să începi cu un prieten care nu-ţi place deloc.”(Nikka, 6 ani)

“Iubirea este când îi spui unui băiat că-ţi place cămaşa lui şi atunci el se îmbracă cu ea în fiecare zi.”(Noelle, 7 ani)

“Iubirea este ca o femeie bătrână care trăieşte cu un bărbat bătrân şi care sunt încă prieteni, cu toate că se cunosc deja chiar foarte bine.”(Tommy, 6 ani)

“Iubirea este atunci când căţeluşul vine şi te linge pe faţă chiar dacă l-ai lăsat singur toată ziua.”(Mary Ann, 4 ani)

“Ştiu că surioara mea mai mare mă iubeşte pentru că îmi dă mereu hainele ei şi ea trebuie să meargă să-şi cumpere altele.”(Jane, 8 ani)

“Iubirea este atunci când te săruţi tot timpul. Pe urmă, după ce ai obosit cu sărutatul, mai vrei încă să fii împreună şi atunci începi să stai de vorbă. Aşa face mama şi cu tata, dar arată teribil când încep să se sărute!”(Emily, 8 ani)

Cum îţi permiţi să încerci să mă manipulezi din nou cu ajutorul iubirii ce ţi-am purtat-o? Oare ai impresia că mă mai cunoşti? Aşa cum tu te-ai schimbat şi eu am făcut la fel. Nu ştiu ce vrei de la mine. Ţi-am oferit TOTUL şi nu a fost de ajuns…

Diana stiu ca tu citesti astea. Pentru tine nu o sa renunt chiar daca o sa imi tocesc degetele de la atata scris

Sunt bucuroasa. Chiar fericita. Aveam o dorinta arzatoare. De fapt erau doua. Dar Steaua nu si-a revenit spectaculos asa cum ma asteptam(sau cum visam eu sa se intample). Deci, o dorinta spulberata. Dar a ramas cealalta dorinta care mi s-a indeplinit si m-a facut sa topai prin casa de bucurie. Imi doream atat de mult ca Dinamo sa cada de pe locul ala pe care nu il meritau direct pe 3. Sa piarda UCL la o aruncatura de bat. No comment. Sunt fericita.

…ca oamenii in care ai crezut te-au dezamagit, dar tu inca le acorzi incredere.

…ca tot ce a fost frumos s-a destramat putin cate putin.

…ca speranta moare ultima…sau este primul pas spre dezamagire.

…ca nu ai depasit momentele triste care ti-au smuls lacrimi venite parca din adancul sufletului.

…ca regreti ce ai facut sau…ce nu ai facut.

…ca te iubesti sau, din contra, iti urasti existenta.

…ca ai visat prea mult sau deloc.

Sau POATE ca intr-o zi vei primi exact ceea ce meriti…BUN sau RAU?…nu vei stii decat atunci…

Vacanta de pasti care am petrecut-o acasa mi-a dat ocazia sa vad ce mai fac oamenii in vremuri de criza. Eram pe rau la un gratar si ne delectam simturile cu aripioarele ce sfaraiau deasupra focului si ne provocau fantezii culinare. Ne sorbeam in liniste cafeaua intinsi la soare cand deodata agitatie. Ne ridicam din scaune sa vedem ce se petrece. Taica’so lu Daiana ne spune linistit ca sunt doar unii care au ramas impotmoliti in rau cu masina. Ca asta e, asa ii place romanului sa isi spele masina toata ziua la rau. Si ne luam noi cafelele(eu, Diana si Seby) si ne indreptam spre un loc cu vizibilitate maxima ca sa putem rade in voie. Ne-am pus noi pe marginea raului si stateam ca la comedie(cafeaua intr-o mana si tigara in cealalta) pana cand s-a hotarat taica’so lu’ Diana sa ne strice bucuria si sa scape de chinuri pe saracii copii ce se chinuiau de zor, dar fara rezultat, sa iasa la mal.

Intelegem ca tutunul poate fi o nevoie instinctiva, care poate fi respectata, atata timp cat e intrebuintat cu masura. Nu e vorba sa-l reprimam cu totul ci sa-l limitam. Nu trebuesc bagati in aceiasi oala acei cari fumeaza si acei cari abuzeaza. A fuma prea mult insemneaza a se expune unor turburari grave. Cultul tabacului e supus legei imperioase a moderatiei. Insfarsit, tutunul in afara ca intuneca mintea si paralizeaza fortele, e un afrodisiac(excitant sexual). Lucrari recente au adus o noua contributie la cunoasterea tutunului. Analiza compozitiei sale a dovedit prezenta unor gume diverse, gluten, amidon, acizi vegetali, rasina, grasimi, saruri diverse si a unui alcaloid care merita o atentie deosebita. Sarurile prezinta 19-27 la suta din frunza uscata, sarurile de potasiu sunt 5-20%, sarurile de calciu 18-21 la suta, saruri de magneziu 5-9%, clorura de sodiu 1/2-4 la suta, si de la 3-14% alcaloidul.

Alcaloidul este nicotina, substanta de consistenta oleioasa inodora si tonica. O doza de 10 centigrame ucide un caine. Nicotina e solubila in alcool si putin solubila in apa, iar nu toate tutunurile o contin in aceiasi proportie. Tutunul din America contine 2,3-6,9 la suta, cele din Franta 4,9-7,9; tutunul din Havana mai putin de 2%. Tutunul si sucul de tutun pot provoca unele accidente de otravire. Turburarile provocate de tutun sunt mereu expuse la conferintele savantilor. Ele sunt numeroase si intereseaza majoritatea organelor si functiilor psichice. Se curma apoi cand fumul de tutun a avut o actiune iritabila locala asupra sistemului nervos. Dar tutunul nu provoaca leziuni definitive. Deci accidentele trec odata cu incetarea otravirei.”

Articol din revista “Medicul nostru” din data de 6 Aprilie 1939

Azi, in pod pitit
Sta ursuletul carn
Ieri mult iubit
Si, vrei ori nu vrei,
Anii de scoala, vezi, se duc si ei.

Ani de liceu cu emotii la romana
Scumpii ani de liceu cand la mate dai de greu
Ani de liceu cand tii soarele in mana
Si te crezi legendar Prometeu.

Ani de liceu cand se-ntampla o tragedie
Fiindca el te-a zarit
La un film cu alt baiat

Ani de liceu impletind cu poezie
Tot ce ai tu mai bun, mai curat
Ani…ani de liceu.

Timp, nu fi hain
Sa mai fim liceeni macar putin
Nu fi grabit
Anii de aur ce ne-ai daruit.

Ani de liceu cu prietenii pe viata
Scumpii ani de liceu iti vei aminti mereu
Ani de liceu, enigmatica prefata
La romanul ce e doar al meu.

Ani de liceu cand in recreatia mare
Te ascunzi ca sa poti inc-o data repeta
Ani de liceu cand o ora un an iti pare
Fiindca stii ca te va asculta.

Ani de liceu cu emotii la romana
Scumpii ani de liceu cand la mate dai de greu
Ani de liceu cand tii soarele in mana
Si te crezi legendar Prometeu.

Ani de liceu cand se-ntampla o tragedie
Fiindca el te-a zarit la un film cu alt baiat
Ani de liceu impletind cu poezie
Tot ce ai tu mai bun, mai curat

Ani…ani de liceu…
Ani…ani de liceu…

Inainte de construirea acestui zid, in anul 43 d. Hr., cateva generatii ale armatei romane au atacat Britania. In anul 84 d. Hr., inaintand spre nord, in urma bataliei de la Mons Graupius din nord-estul Scotiei, trupele romane au reusit sa invinga triburile caledoniene, care s-au dovedit a fi niste adversari puternici. Dar victoria Romei s-a dovedit a fi efemera. In anul 122 d. Hr., cand Adrian a sosit in Britania, trupele romane au fost nevoite sa se retraga pana in valea Tyne. Ajunsi acolo au format deja linia Stanegate, construind o multime de fortificatii. In felul acesta au ridicat o linie de aparare lunga de 128 km, de la Corbrige si pana la Carlisle, asezare situata la vest. Semnele indica faptul ca Adrian ajunsese la concluzii foarte pesimiste. Datorita faptului ca in partea de nord a Britaniei nu s-a reusit invingerea barbarilor, pentru retinerea acestora a fost nevoie de o linie de demarcatie, de o zona militara foarte bine pazita in partea de nord-vest a imensului imperiu, care sa simbolizeze, in acelasi timp, si puterea romana.

Zidul a fost construit la cativa km spre nord de valea Tyne. Trebuiau construite poduri peste fluvii, trebuia muncit in conditii vitrege. Pentru concretizarea acestui proiect era nevoie de proiectanti, de topografi si pietrari priceputi. In final, datorita trupelor romane extrem de numeroase, zidul a fost finalizat dupa opt ani. Pe parcursul constructii a fost nevoie sa se accepte abateri de la proiectul initial. A fost modificata latimea zidului, iar pe segmentul de vest, zidul construit initial din turba, a fost inlocuit cu unul din piatra.

La fiecare mila romana(1.481 m), linia de demarcatie a fost completata cu fortarete. La o distanta determinata, intre doua fortarete au fost amplasate cate doua bastioane. In fortarete incapeau multe persoane, dar majoritatea soldatilor erau nevoiti sa stationeze la sud de zid, situatie care a fost remediata in scurt timp. Mai exact, au mai fost construite 14 noi fortarete, printre ele si cele care exista si in prezent la Housesteads, Chesters si la Birdoswald. Aici au fost adapostiti zeci de mii de soldati romani.

Pe langa zidul intarit cu bastioane, turnuri si fortarete, romanii au construit si drumuri, concretizand si punctele de intendenta in cate o adancitura dintre doua movile de pamant, spre sud, paralel cu zidul. Si astazi se poate vedea un vallum(bastion de aparare). Iar pe drumul militar care face legatura intre vallum si zid se poate circula. La sud de zidul lui Adrian, de-a lungul drumului spre Stanegate, se gasesc localitatile Corbrige si Vindolanda, in ambele existand cate un muzeu cu obiecte extrem de valoroase, cu obiecte arheologice demne de toata atentia. In anul 1964, la Corbrige a fost descoperita o lada din lemn, din secolul al II-lea, care continea echipament militar roman. La Vindolanda si astazi este, la locul in care fusese initial, o fortareata romana. Datorita restaurarilor moderne, vizitatorii au posibilitatea sa se convinga de imensitatea si eficienta conferite de acest zid. Cea mai insemnata descoperire o reprezinta colectia de tablite din lemn, pe care se pot citi insemnari privind aprovizionarea armatei romane si probleme legate de viata personala a soldatilor. De-a lungul secolelor, Zidul lui Adrian a fost folosit si ca mina de piatra(pietrele din acest zid se gasesc si astazi in fundamentul sau peretii diferitelor case din regiune), ba mai mult, din anumite locuri au fost transportate in totalitate. In secolul al XVIII-lea, pe multe portiuni zidul a fost nivelat pentru a se face loc noilor drumuri de circulatie. In ciuda tuturor vitregiilor si devastarilor, opera lui Adrian poate fi identificata fara nicio problema, aceasta infatisandu-se privirilor de-a lungul uneia dintre cele mai frumoase regiuni din Marea Britanie.

Amfiteatrul este o inventie romana. Caracteristica principala este forma eliptica a bazei amfiteatrului, baza inconjurata pana la inaltimea a mai multe etaje de siruri de banci; de aici, multimea imensa a spectatorilor putea urmari in siguranta spectacolele, lupta gladiatorilor. Erau organizate parade fastuoase cu animale exotice, care apoi erau casapite in fata multimii incremenita de uimire.

La Roma, inca inainte de construirea Colosseumului existau cateva amfiteatre, dar dupa marele incendiu care a avut loc in anul 64 d. Hr. a fost nevoie sa se construiasca un nou amfiteatru. Imparatul Vespasianus, care a inceput sa domneasca din anul 69 d. Hr., a dat ordin sa se construiasca un amfiteatru de mare capacitate, caruia i-a dat apoi numele sau de familie. Acest amfiteatru era mai mare si mai frumos decat celelalte dinainte.

A devenit cunoscut sub numele de Amfiteatrul Flaviu(Amphitheatrum Flavium). Locul care i se destinase a fost unul dintre fostele lacuri ale Casei de Aur(Domus Aurea) de pe vremea lui Nero. Din punctul de vedere al constructiei, alegerea acestui loc s-a dovedit a fi optima, pentru ca din cand in cand arena trebuia umpluta cu apa. La fel ca si Nero, Vespasianus a elaborat un plan grandios de constructie, dar spre deosebire de Nero, el a facut public planul sau. Ciudatenia destinului a fost ca Nero a intrunit recunoasterea posteritatii pentru schimbarea numelui acestui amfiteatru, pentru ca incepand din secolul al VIII-lea, amfiteatrul se numeste Colosseum. A primit acest nume de la statuia monumentala a lui Nero, statuie care era amplasata in vecinatatea constructiei.(Vespasianus nu a daramat statuia, i-a schimbat doar capul, denumind-o apoi, Apolo.)

Colosseumul are o inaltime de 48,5 m, iar diametrul masoara 500 m si a fost construit din piatra de calcar, din tuf si caramida. Constructia a fost inaugurata in anul 80 d. Hr. de catre Titus, succesorul lui Vespasianus, in cadrul unei ceremonii la care au fost aduse 5.000 de animale salbatice, constructia nefiind, de fapt, nici atunci terminata. Ultimul etaj al sirurilor de banci a fost terminat in timpul domniei lui Domitianus, urmatorul imparat.

Colosseumul este o constructie surprinzator de complicata. Structura sugereaza faptul ca romanii puteau controla miscarile maselor. Sirurile de banci sunt despartite prin pante de coborare si coridoare, prin care era asigurata circulatia si asezarea pe banci a 50.000 de persoane. Un lucru extrem de important a fost construirea cu mare grija a aripii unde erau adapostite animalele. Dand dovada de mare pricepere, constructorii Colosseumului au realizat un sistem de coridoare si elevatoare prin care animalele salbatice excitate si infuriate ajungeau pe scena direct din custi.

Postamentele si consolele speciale din piatra asezate la ultimul etaj, cel de-al patrulea, sustineau niste bare imense cu ajutorul carora arena amfiteatrului putea fi acoperita, la nevoie, cu un cort urias. Masinariile complicate ale drilurilor, ale scripetilor si ale franghiilor erau manevrate de catre marinari selectati in acest scop.

Ca si constructie, Colosseumul, cu tehnica sa moderna si cu dotarile sale structurale-care asigurau o circulatie comoda a publicului-a premers cu mult standardelor epocii. Rezolvarile tehnice folosite la constructia Colosseumului sunt si in prezent surprinzator de moderne, nefiind foarte deosebite fata de acele structuri din otel folosite la concretizarea cladirilor zgarie-nori din secolul XX. Si dupa 2000 de ani de la ceremonia de inaugurare, Colosseumul reprezinta un exemplu de exceptie al arhitecturii romane. Vizitatorii din secolele al XVIII-lea si al XIX-lea erau extrem de dornici si de impresionati sa vada Colosseumul noaptea, pentru ca la vremea respectiva constructia era deja foarte deteriorata, fiind inundata de vegetatie. In 1850, iedera a fost indepartata.

OMUL IMPOTRIVA ANIMALULUI-OMUL IMPOTRIVA OMULUI

Pe mozaicurile romane de la resedinta familiei Borghese se pot vedea scene de lupta din arene. Adversarii erau tauri, cerbi, lei, ba mai mult, chiar si struti, adica bestiarius-asa se numeau, de altfel, predecesorii matadorilor.

Animalele exotice i-au fascinant pe romani cu mult inainte de construirea Colosseumului, respectiv inca de atunci cand elefantii din Cartagina au fost prezentati drept trofeele victoriei. O traditie veche este si lupta gladiatorilor. Conform unor presupuneri, este vorba de transmiterea din generatie in generatie a ceremonialului de inmormantare la etrusci. Deseori, lupta gladiatorilor era o profesie, participand persoane egale ca si valoare, pregatite in acest sens. Atunci cand prizonierii erau obligati sa faca fata luptei, impotriva vointei lor, se intampla ca spectacolul sa aiba o finalitate tragica.

CRESTINI SI LEI

In anul 1744, Colosseumul a fost sfintit in amintirea crestinilor care si-au jertfit viata pentru crezul lor.(Incepand din anul 1312, Colosseumul a fost proprietatea bisericii.) Din cauza faptului ca in fata unei multimi frenetice au fost ucisi credinciosi, Colosseumul a fost considerat drept o constructie a martirizarii credinciosilor. Exemplu literar in acest sens este drama lui George Bernard Shaw, intitulata “Andocles si leul”. Putine sunt informatiile care motiveaza cele intamplate, dar crucea din arena este cea care perpetueaza aceasta traditie.

Am ajuns in Timi, am luat un taxi spre mine si am zis ca trebuie sa mai chemam pe cineva. L-am sunat pe Mihai(era la Alba) si a zis ca nu stie…si pana la urma ca nu vine. Am incercat sa il conving, insa a fost misiune imposibila.(daca citesti iti mai spun o data: NU STII CE AI PIERDUT! )

Am ajuns la mine la cafea si am intrat pe net sa cautam trenuri. Eram asa de agitate…vroiam sa plecam cat mai repede. Prima optiune a fost seara la 11 si ceva insa a picat fiindca ajungeam la 4 dimineata si nu aveam ce face, iar pana la urma am plecat dimineata cu IC sa ajungem cat mai repede.

Eram foarte entuziasmate de plecarea asta. Nu prea ne venea sa credem ca suntem atat de nebune sa plecam la Severin dupa o hotarare luata in 5 minute in tren(era prima data cand mergeam in Severin).

Ne-am urcat in tren, ne-am asezat foarte calme in locurile noastre si eram tot cu ochii la ceas. Ne vorbeam doar din priviri si zambete si se mai auzea din cand in cand: “Mergem la Severin” urmat de un zambet larg si apoi priviri lungi pe geam. Trenul a plecat cu 5 minute mai tarziu decat era stabilit(dar na, astea sunt Caile Ferate Romane ) Tot drumul am privit peisajele magnifice care mi se derulau prin fata ochilor. Punctul culminant pentru mine a fost aparitia in peisaj a Dunarii pe care o vedeam pentru prima oara.

Orele s-au scurs cu greu, dar in jur de 10 jumate am ajuns in Turnu Severin. Am coborat din tren si cautam incotro sa ne indreptam. Ne-a intampinat un oras minunat, cu multa verdeata si foarte curat. Am sunat-o pe Daniela sa ne spuna un punct de reper si unde sa mergem. Dupa ce ne-a dat cateva indicatii, i-am spus ca ne descurcam.

Paseam cu pasi lini pe aleea Parcului Garii si ne indreptam spre inima orasului. Pentru noi totul era atat de frumos si nou si inca eram coplesite de emotii. Si mergand agale, rotindu-ne privirea in toate partile, ce ne vad ochii? O spectaculoasa fantana arteziana care parea rupta din alta lume. Se incadra perfect in peisajul acela mirific. Ne plimbam uimite pe strazile orasului care parca ne-ar fi asteptat cu bratele deschise. Nu ne asteptam sa gasim un oras atat de…fascinant. Am colindat strazile sa descoperim aceasta lume total necunoscuta.

Am vizitat Muzeul Regiunii Portilor de Fier(infiintat in anul 1912 detine peste 100.000 de piese, grupate in colectii de arheologie, istorie, etnografie, arta, stiintele naturii, acvariu. Cladirea cu pavilioanele expozitionale este amplasata intr-un parc arheologic ce cuprinde ruinele podului lui Traian, ruinele castrului si termelor romane de la Drobeta, monumente funerare si votive, elemente de arhitectura romana si medievala.) unde au fost aduse, cu ocazia Zilelor Severinului, bratarile dacice de la Sarmisegetusa. Ne-am plimbat pe malul Dunarii si prin port, apoi ne-am indreptat cu pasi lenti spre capatul celalalt al orasului, unde se tineau concertele de muzica populara. Inainte de a ajunge, ne-am ospatat pe cinste la prietenul colegei noastre

Placerea cea mare a fost prezenta lui Aurel Tamas, care pe mine m-a bucurat foarte mult(cred ca si pe fete). Am incins cateva hore cu oltenii Ne-am distrat pe cinste. Si-a facut aparitia si domnul presedinte Basescu, care era putin “afumat”, insa nu a uitat sa rosteasca propozitia magica: “Sa traiti bine!”.

Am ramas profund impresionata de Severin si cu siguranta voi mai trece pe acolo. Daca vreti sa aflati ceva despre istoria orasului puteti intra pe www.drobetaturnuseverin.ro

Pont du Gard este o realizare industriala, un apeduct construit de romani, care se arcuieste peste firavul fluviu Gard. Podul are o inaltime de 49 m, o lungime de 275 m si a facut parte din acel sistem al apeductelor si al podurilor care se intindeau pe o distanta de 48 km, incepand de la Nîmes, oras situat in sudul Frantei, pana la izvorul Eure, din apropierea localitatii Uzes. In privinta functiei sale, este o constructie pentru folosinta publica, fara niciun ornament. Este un exemplu al sistemului aprovizionarii cu apa, evidentiindu-se printre celelalte constructii asemanatoare datorita armoniei particulare privind valorile industriale si cele ale artei.

Conform inscriptiei, datand din anul 19 i. Hr., Pont du Gard a fost construit de catre generalul si vice-consulul roman Agrippa, prietenul si ginerele imparatului Augustus. Insa unii arheologi pun la indoiala acest lucru. Argumentele lor sunt cele care se refera la faptul ca rezolvarile tehnice folosite la aceasta constructie pot sa provina doar din perioadele ulterioare.

Orasul Nîmes a fost construit in jurul sanctuarului zeului apei numit Nemausus, caruia i s-au atribuit si puteri tamaduitoare. In perioada dominatiei romane, Nîmes se intindea pe o suprafata de 202 ha si numara 50.000 de locuitori. Datorita apeductului fiecare locuitor putea consuma zilnic 400 l de apa.

Pont du Gard este format din trei siruri de arcade care se sprijina unele pe celelalte. Sirul de jos este format din 6 arcuri de bolta, cel de la mijloc din 11, iar cel de sus din 35 asezate sub conducte. Blocurile de piatra au fost asezate unele peste celelalte, fara mortar. Bucatile de piatra bruta care se vad iesind din directia laterala au fost folosite pentru fixarea schelelor din lemn. Probabil ca este deranjant aspectul acestor blocuri de piatra, sugerand un lucru nefinalizat, dar se pare ca aceste bucati de piatra au avut un rol important in ceea ce priveste intretinerea constructiei si a conductei-apa din aceasta regiune era foarte bogata in saruri minerale, astfel ca genera depuneri masive in conducta, fapt care necesita intretinerea acesteia.

De pe ultimul sir al arcadelor putem privi spre sistemul de canal, pentru ca din loc in loc lipseste cate o placa cu rol de acoperis. Inclinarea apeductului este de 1:3000, iar diferenta de nivel intre izvor si punctul in care intra in oras este de 17 m. Spre marea surprindere a specialistilor in domeniul staticii, podul deasupra albiei este sustinut doar de una dintre primele sase arcade. De altfel, Pont du Gard nu se arcuieste peste fluviu intr-un unghi de 90 de grade, ci piezis.

In orasul Nîmes, la capatul apeductului, se poate vedea si astazi un castellum divisorium, un rezervor bine intretinut, avand un diametru de 6 m. In acest rezervor curgea apa care era orientata prin cinci perechi de conducte spre cinci directii diferite. Aluviunile depozitate erau indepartate prin cele trei orificii din rezervor.

Pont du Gard este o munca de inginerie in care eleganta contopita cu perfectiunea profesionala se innobileaza cu creatie de arta.

Am ajuns in punctul in care nu imi mai doresc nimic. Las orice la voia intamplarii. Deocamdata sunt multumita cu ceea ce am si nu ma gandesc la ce imi lipseste. Viata mea s-a schimbat radical. Am inceput sa fac tot ceea ce inainte mi se parea anormal. Daca pana acum mi-a placut ca in viata mea sa fie ordine, cred ca si dezordinea isi are rostul ei si cele doua se completeaza reciproc. Asa ca acum traiesc orice moment la intensitate maxima fara a sta pe ganduri. Daca inainte nu imi pasa de ceea ce spun altii, acum nici atat nu ma intereseaza parerea lor. Stiu ca va veni si momentul in care va trebui sa restaurez ordinea, insa nu acum.

Deci, cum ar fi daca ai avea barbatul/femeia la care visezi, masina pe care ti-o doresti, casa perfecta, viata perfecta, absolut tot ce iti doresti? Ce ti-ai mai putea dori atunci? Cum te-ai simti sa stii ca nu mai poti aspira la nimic fiindca ai deja totul? Ar fi plictisitoare viata daca nu ar trebui sa lupti cu toata fiinta ta pentru a-ti indeplini pana si cea mai simpla dorinta…ca a unui copil care a primit toate jucariile pe care le-a cerut, dar ajunge sa se plictiseasca de ele…ajunge sa nu-l mai multumeasca nimic din ceea ce i se ofera…

Ar trebui sa ne gandim mai mult la ceea ce avem fiindca altfel vom pierde si ce ne-a mai ramas. De prea multe ori inchidem ochii la ce este in jurul nostru si ne concentram prea mult pe tot ce ne lipseste.

Partenonul a fost construit in stilul doric, avand o lungime de 69,5 m si o latime de 30,5 m. In curtea interioara, naosul a fost inconjurat de peripter, sirul coloanelor. Peripterul era format din 46 de coloane, 8 fiind asezate pe partea frontonului bisericii, iar 17 in lungul acesteia. Muchiile canelurilor coloanelor, ale cavitatilor verticale ale acestora, se intalnesc. Coloanele, frontonul si bordurile au fost sculptate din marmura, fiind din lemn doar acoperisul templului. Conceptia arhitecturala aminteste de cea a bisericilor simple din lemn, dar Partenonul construit din piatra a pastrat eleganta rezolvarilor tehnice de odinioara. Dar, in spatele simplitatii aparente a liniilor, se gaseste un profund principiu structural. Arhitectul templului a fost Ictinos, un exceptional cunoscator al perspectivei. A proiectat in asa fel templul incat, daca omul isi plimba privirea de jos in sus peste constructie, ochii acestuia sa ramana impresionati. Partenonul a fost ridicat pe locul unui templu mai vechi al Atenei. In interior era adapostita statuia criselefantina a Atenei, opera a lui Fidias. Atena Partenos era zeita razboinicilor, protectoarea mestesugarilor, a poetilor si a filozofilor. Partenonul n-a servit doar de templu, naosul din partea de vest fiind folosit si pentru pastrarea tezaurului. Frontispiciul si bordurile erau ornate cu statui. De la inaltimea de 12 m, reliefurile de pe celebra friza a Panateneelor care inconjura sanctuarul abia de se vedeau.(La inceputul secolului al XIX-lea, Lord Elgin a transportat la Londra mai mult de jumatate din aceste frize, iar in anul 1816 British Museum le-a cumparat.)

Este gresita parerea cum ca templele grecesti ar fi fost albe. Initial, Partenonul era vopsit colorat, aducand mai degraba a kitsch. In ultimii ani, smogul din Atena, dar si multimea turistilor au lasat urme jalnice pe Acropolis.

In perioadele urmatoare, Partenonul a fost folosit pentru diferite scopuri. Cladirea a fost biserica greco-catolica, romano-catolica, ba chiar si moschee. Turcii, in anul 1687 au folosit acest templu drept depozit pentru munitie. Cand trupele din Venetia au atacat templul, acesta a explodat, fiind grav avariat. In secolul al XIX-lea Partenonul a fost in parte restaurat. Cu toate ca multe opere de arta au fost furate(numeroase statui se afla in diferite muzee din strainatate), templul ridicat in cinstea zeitei Atena ofera si astazi o imagine de mare exceptie.

“Este cea mai perfecta constructie a culturii antice, fiind impresionanta si inaltatoare chiar si in ruine.”-BAEDEKER, 1889