Te iubesc si in acelasi timp te urasc…te urasc fiindca te iubesc prea mult… poate ca meriti iubirea mea sau poate ca nu esti demn de ea… asta o stii doar tu. Eu nu pot decat sa privesc neputincioasa la ce se intampla in jurul meu si sa accept sau sa ma revolt… pot doar sa am incredere sau sa renunt la tine, fiindca fara incredere nu ar exista nimic. Nu pot controla nimic din ce se intampla si nici nu vreau… tot ce imi doresc in momentul asta este sa te iubesc. Nu am nevoie de vorbe ca sa stiu ce simti… vreau ca faptele si actiunile tale sa vorbeasca pentru tine… nu vreau sa ma minti frumos ca sa nu ma ranesti… vreau adevarul chiar daca ar putea fi dureros… vreau sa stiu ca ma intelegi si ca ma iubesti…
Mă părăseşti…
5 martie 2010Ori de câte ori apari in viaţa mea şi ori de câte ori încep să ţin la tine…mă părăseşti. Pleci de la mine ca şi cum nu ai fost niciodată aici. Mă laşi singură în locul în care altădată eram împreună. Mă pierd între vise şi realitate şi simt că nu am suficientă energie să mă regăsesc. Te caut disperată prin întuneric şi sper să te mai pot avea. Dar nu, tu nu eşti aici. Ai plecat. Eşti prea departe… Mă resemnez ştiind că ai să mă vizitezi din nou. O să vii atunci când nici măcar nu o să ştiu că exişti, atunci când voi fi distrusă. O să mă iei de mână şi o să mă ridici. O să-mi arăţi cât de sus putem zbura împreună. O să uit că mi-ai adus dezamăgiri. O să fii iarăşi în gândurile mele şi o să mă faci să visez. Of, SPERANŢĂ, de ce îmi tulburi existenţa?…
7.10.2009, Timişoara
21 februarie 2010De câte ori am încercat
De amintirea ta să scap
De-atâtea ori m-am şi gândit
Că tu odată m-ai iubit.
Şi eu pe tine te iubeam…
Ce fericiţi eram!
Tot ce-n lume mai conta
Era că sunt numai a ta.
De câte ori am vrut să uit
Că iubirea s-a pierdut,
De-atâtea ori mi-am amintit
Că-mi eşti pe inimă lipit.
Şi-acolo în inimioara mea
Păstrez mereu iubirea ta
Sperând că poate într-o zi
La mine te vei mai gândi.
De câte ori te-am întâlnit
Şi chipul meu ţi-a zâmbit
E ca şi cum ţi-aş fi şoptit
Că noi odată ne-am iubit.
Şi sigur într-o bună zi
Din nou ne-om întâlni
Şi-atunci o să-ţi şoptesc
Că încă te iubesc.
31 ianuarie 2010
Chiar dacă nu s-a încheiat prima lună din an, viaţa mi-a oferit poate prea multe sentimente deodată. Am intrat în noul an lăsând trecutul la locul lui. Mi-am promis că o să îmi acord orice şansă de a fi fericită. Aşa am şi făcut. Şi am fost fericită. Viaţa mea părea să intre în normal. Tot felul de sentimente mă cuprindeau, însă am încercat să rămân cu picioarele pe pământ şi să-mi ţin capul pe umeri. Şi am reuşit pentru o perioadă… Acum însă sunt slabă…nu mi-am ţinut promisiunea faţă de mine că nu o să mai am încredere în cineva…şi acum îmi pare rău…sunt singura vinovată pentru tot ce se întâmplă în viaţa mea. Şi tot ce mi-a rămas de făcut acum e să mă întreb: De ce sunt aşa drăguţă? De ce am încredere în oameni chiar dacă mă dezamăgesc? De ce nu pot fi eu în locul lor şi să nu îmi pese dacă prin comportamentul meu rănesc pe cineva? De ce nu pot să manipulez şi eu pe cineva cu ajutorul sentimentelor?…Să par un înger şi să fiu exact opusul…să mă ascund în aparenţe…
